Eficiență într-un market din județul Bacău
Ca mulți dintre clienții actuali, aceștia ajung în portofoliul ANZI SOFT urmare eșecului colaborării cu diverși dezvoltatori mai mult sau mai puțin de notorietate, dar și din cauza problemelor pe care operatorii din retail le au cu companiile ce oferă service de AMEF. ANZI SOFT a menținut în mod constant de-a lungul timpului un contact cu cei din conducerea companiei MARY CLAU SRL și astfel, când au considerat că nu mai pot continua cu soluția deținută anterior, au apelat la serviciile noastre.Singurul market al companiei este echipat în front office cu POS R314 MAX, scaner de mână, afișaj suplimentar pentru client și un sertar de bani, din punct de vedere al echipamentelor.
POS R314 MAX este o casă de marcat computerizată ceea ce face să avem instalată pe acest device și aplicația avansată de vânzare cu amănuntul – ZSales. Pentru că administratorul companiei a dorit să aibă un control asupra business-ului atât la nivel valoric cât și în ceea ce privește cantitatea, a optat pentru performantul soft de gestiune ce a fost dezvoltat de-a lungul anilor pe baza cerințele clienților ANZI SOFT.
Pentru că ANZI SOFT este o companie stabilă și puternică din punct de vedere financiar, am oferit noului client posibilitatea de a plăti în rate întreaga soluție de retail asupra căreia am convenit.