TVA modificat, începând cu 1 ianuarie 2016
Prin Legea 227/2015 privind Codul fiscal, au fost aprobate modificări importante la sistemul de cote TVA (TVA standard, TVA redusă și TVA super-redusă), ce vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2016.TVA standard 20%
Cota standard de TVA va fi 20% începând cu 1 ianuarie 2016, și 19% începând cu 1 ianuarie 2017.TVA standard se aplică la toate operațiunile de livrare de bunuri și prestare de servicii, cu excepția operațiunilor scutite și operațiunilor pentru care se aplică cota redusă sau super-redusă.
TVA redusă 9%
Cota redusă de TVA de 9% se aplică începând cu 1 ianuarie 2016 următoarelor:1. livrări de bunuri:
– livrarea de proteze şi accesorii ale acestora, definite prin normele metodologice conform legislaţiei specifice, cu excepţia protezelor dentare scutite de taxă conform art. 292 alin. (1) lit. b);
– livrarea de produse ortopedice;
– livrarea de medicamente de uz uman şi veterinar;
– livrarea următoarelor bunuri: alimente, inclusiv băuturi, cu excepţia băuturilor alcoolice, destinate consumului uman şi animal, animale şi păsări vii din specii domestice, seminţe, plante şi ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele. Prin normele metodologice se stabilesc codurile NC corespunzătoare acestor bunuri;
2. prestări de servicii:
– cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;
– serviciile de restaurant şi de catering, cu excepţia băuturilor alcoolice, altele decât berea care se încadrează la codul NC 22 03 00 10.
TVA super-redusă 5%
Cota super-redusă de TVA de 5% se aplică începând cu 1 ianuarie 2016 următoarelor:1. livrări de bunuri:
– manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, cu excepţia celor destinate exclusiv sau în principal publicităţii;
– livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite, definite astfel:
1. clădiri utilizate drept cămine de bătrâni şi de pensionari;
2. clădiri utilizate drept case de copii şi centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap;
3. locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 m², exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 450.000 lei, exclusiv TVA, achiziţionate de orice persoană necăsătorită sau familie. Orice persoană necăsătorită sau familie poate achiziţiona o singură locuinţă cu cota redusă de 5%, respectiv: (i) în cazul persoanelor necăsătorite, să nu fi deţinut şi să nu deţină nicio locuinţă în proprietate pe care au achiziţionat-o cu cota de 5%; (ii) în cazul familiilor, soţul sau soţia să nu fi deţinut şi să nu deţină, fiecare sau împreună, nicio locuinţă în proprietate pe care a/au achiziţionat-o cu cota de 5%;
4. clădiri achiziționate de primării în vederea atribuirii de către acestea cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei.
2. prestări de servicii:
– serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice, târguri, expoziţii şi evenimente culturale, evenimente sportive, cinematografe, altele decât cele scutite conform art. 292 alin. (1) lit. m);